Ce se va întâmpla cu negocierile pentru prelungirea vieții CE Oltenia, dacă PSD iese de la guvernare
Liderii sindicali din cadrul Complexului Energetic Oltenia speră ca negocierile pentru decalarea termenelor din planul de restructurare a companiei să continue, chiar dacă PSD va decide să iasă de la guvernare.

Lideri PSD au amenințat, în ultimele zile, cu ieșirea de la guvernare, dacă partenerii de coaliție de la PNL și USR nu vor ține cont de măsurile economice pe care Partidul Social-Democrat le propune pentru diminuarea deficitului bugetar. PSD deține în acest moment și portofoliul de la Ministerul Energiei. Liderii sindicali din cadrul Complexului Energetic Oltenia speră ca negocierile pentru decalarea termenelor din planul de restructurare a companiei să continue, chiar dacă PSD va decide să iasă de la guvernare.
“Nu mai putem fi mințiți și de acum înainte nu știu cât timp, pentru că ne bate la ușă programul de închidere. Vrem să vedem lucruri clare, palpabile, care au fost făcute și care pot fi făcute în perioada următoare pentru ca dezideratul numărul unu, decalarea termenelor de închidere să fie fezabil, realizabil până la sfârșitul lunii octombrie, cel mai târziu. Schimbarea stăpânilor, bucuria nebunilor, nu ne interesează pe noi cine se schimbă la guvernare, pe noi ne interesează ca România să susțină cu tărie la Bruxelles energia pe bază de cărbune. Ne interesează ca România să susțină odată pentru totdeauna unde se duce independenţa energetică a României. Nu ne interesează cine conduce vremelnic un minister sau țara. Vrem ca munca minerilor și energeticienilor din CEO să fie respectată, ca veniturile noastre să nu fie văduvite de nicio ordonanță legislativă”, afirmă Jan Popescu, președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia.





