News

Incendiu într-un apartament situat la etajul 8 al unui bloc

Un incendiu a izbucnit, joi seară, într-un apartament situat la etajul al optulea al unui bloc din municipiul Braşov, pompierii intervenind cu mai multe autospecial pentru stingerea flăcărilor. Un bărbat a fost transportat la spital cu arsuri pe faţă şi pe membre, scrie news.ro.

Potrivit ISU Braşov, incendiul a izbucnit la un apartament situat la etajul 8 al unui bloc de locuinţe din municipiul Braşov. Acolo s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autoscară, o autocisternă cu apă şi un echipaj SMURD.

”Incendiul se manifesta cu flăcări şi degajări mari de fum în apartamentul situat la etajul 8. Se intervine pentru localizarea şi lichidarea incendiului”, a arătat sursa citată.
În urma incendiului, un bărbat a suferit arsuri la nivelul feţei şi al membrelor. Victima a primit asistenţă medicală şi a fost transportată la Spitalul de Urgenţă Braşov pentru îngrijiri medicale şi investigaţii suplimentare.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button