EvenimentNews

Blestemul alamei furate de la UM Sadu. Hoții s-au întors la locul faptei și au ajuns direct în arest

Doi bărbați din județul Hunedoara, bănuiți că au furat 28 de saci cu tuburi din alamă dintr-o magazie din Bumbești Jiu, au fost prinși chiar când încercau să recupereze prada ascunsă în albia Pârâului Sadu. Polițiștii i-au reținut și i-au dus direct în arestul IPJ Gorj, urmând să fie prezentați procurorilor.

„La data de 27 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Bumbești Jiu au fost sesizați de un bărbat, domiciliat în comuna Mușetești, cu privire la faptul că, în timpul nopții, persoane necunoscute au pătruns, prin forțarea lacătului de la ușa de acces, într-o magazie situată în perimetrul uzinei din orașul Bumbești Jiu, de unde au sustras 28 de saci cu tuburi din alamă.

La faţa locului s-au deplasat polițiștii, care au efectuat cercetarea locului faptei, iar în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de furt calificat.

În urma continuării cercetarilor, polițiștii din Bumbești Jiu au identificat doi bărbați, de 34 și 35 de ani, din orașul Vulcan, respectiv Aninoasa, județul Hunedoara, bănuiți de săvârșirea faptei.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în noaptea de 27.01.2025, în jurul orelor 01.00, cei doi, prin forțarea lacătului de la ușa de acces, ar fi sustars bunurile în cauză și le-ar fi abandonat în albia Pârâului Sadu, iar în seara de 28.01.2025, ora 20.30, au revenit la locul respectiv, pentru a ridica bunurile sustrase, moment în care au fost identificați de polițiști.

Față de cei doi s-a luat măsura reținerii, pe bază de ordonanță, pentru 24 ore și introducerii în arestul IPJ Gorj, urmând să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, cu propuneri legale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. 

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button