News

Dosarul ANAF împotriva familiei Iohannis, strămutat la Hunedoara

Curtea de Apel Alba Iulia a decis, marți, strămutarea dosarului deschis de ANAF împotriva familiei fostului președinte Klaus Iohannis de la Tribunalul Sibiu la Tribunalul Hunedoara. Hotărârea instanței este definitivă.

Cauza, înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Sibiu, vizează o acțiune în răspundere delictuală, având ca obiecte secundare îmbogățirea fără justă cauză și instituirea unui sechestru asigurător. Acțiunea a fost formulată de Statul Român, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov.

Potrivit documentelor din dosar, ANAF solicită despăgubiri reprezentând lipsa de folosință a cotei de jumătate dintr-un imobil situat în centrul municipiului Sibiu, imobil aflat în litigiu.

Reprezentanții Fiscului susțin că pârâții au refuzat plata voluntară a sumelor cerute și au solicitat instanței instituirea unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor familiei Iohannis, pentru garantarea recuperării presupusului prejudiciu.

Cererea privind sechestrul asigurător a fost însă respinsă atât de Tribunalul Sibiu, cât și de Curtea de Apel Alba Iulia.

În urma deciziei de strămutare, dosarul va fi judecat în continuare de Tribunalul Hunedoara, urmând ca toate actele procedurale îndeplinite anterior să fie menținute.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button