Bengești-Ciocadia. Rămân școlile în beznă la iarnă? Primar: Ne facem griji!
Primarul comunei Bengești Ciocadia, Victor Geogia, spune că există riscul ca, la iarnă, școlile să rămână fără energie electrică, dacă facturile vor fi imposibil de achitat.
Victor Geogia crede că abandonul școlar va crește la Bengești Ciocadia, pentru că unii părinți nu mai au bani să-și dea copiii la școală. Edilul spune că, în alți ani, a sprijinit familiile nevoiașe înainte de începerea noului an școlar, însă, acum nici primăria nu prea mai are fonduri. “Anul școlar poate să înceapă. Problema este că veniturile părinților sunt din ce în ce mai mici și chiar discutam cu câțiva părinți care au venituri mici sau modeste și spuneau că le e mai greu, din an în an, să dea copiii la școală, fiindcă prețurile au crescut destul de mult la tot ce le trebuie la elevi ca să înceapă noul an școlar. Le este foarte greu la părinți, dar speră că, până la urmă, să facă față. Chiar unii care nu au venituri deloc, doar venitul social, se gândeau să nu mai dea copiii să meargă la un liceu sau la o școală profesională, fiindcă nu au cu ce să-i țină. Ne e și nouă foarte greu să sprijinim aceste familii. Cu ani în urmă aveam posibilități, le puteam da cât de cât cam ce le trebuie lor, dar acum problema e din ce în ce mai grea. Dacă nu se ia nicio măsură, abandonul școlar va crește enorm. Mă gândesc să nu fie o politică ca să crească abandonul școlar, pentru că poate se vrea de cineva să rămânem o țară cu oameni nepregătiți, fără carte”, spune edilul.
„Nu vom putea face față cu facturile”.
Victor Geogia atrage atenția că, la iarnă, cursurile ar putea fi suspendate la Bengești Ciocadia, dacă primăria nu va avea bani pentru plata facturilor la energie electrică. „Cu aprovizionarea cu lemne, să zicem că o să găsim o soluție și să avem stocul de lemne suficient, însă ne facem griji cu energia electrică. Aici este o problemă. Dacă în termen de 10-15 zile nu am achitat facturile, automat ni se întrerupe iluminatul. Iar dacă se întâmplă asta, copiii nu pot veni la școală, noi avem centrale pe cărbune care folosesc energia electrică, de aici iese o încurcătură destul de mare și mă gândesc și la varianta să nu se poată ține cursurile. Dar mă gândesc că cei de la Consiliul Județean, Prefectură, factorii de decizie de la nivelul județului, vor lua măsuri și nu vor lăsa toate greutățile pe primării, pentru că la noi veniturile sunt limitate și nu vom putea face față, dacă nu suntem sprijiniți. Ei să facă presiuni mai departe pe la guvern, la Ministerul Educației, să găsească soluții pentru a nu se întrerupe procesul de învățământ. Ar fi o crimă să se întrerupă procesul de învățământ la mijlocul semestrului”, a conchis edilul.