EvenimentNews

În ce hal era șoferul care a provocat un accident pe strada Petrești din Târgu Jiu!


Un bărbat de 39 de ani, din municipiul Târgu Jiu, a fost implicat într-un accident rutier produs pe strada Petrești, după ce a condus un autoturism sub influența alcoolului și fără a deține permis de conducere. Acesta a acroșat un autoturism staționat regulamentar, iar testarea cu aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului.

“La data de 29 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112 de un participant la trafic, cu privire la faptul că, pe strada Petrești din localitate, a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Biroului Rutier care au stabilit faptul că, în jurul orei 20:00, un bărbat de 39 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Petrești, către localitatea Drăgoieni, pe fondul consumului de alcool, a acroșat un autoturism staționat regulamentar, producând un eveniment rutier cu pagube materiale.

În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, întrucât i-a fost anulat.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autoturism pe drumurile publice fără permis de conducere, de o persoană care se află sub influența alcoolului”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. 

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button