Amendă de 2.900 de lei pentru toți șoferii care încalcă aceste reguli!
Mulți conducători auto obișnuiesc să își personalizeze autoturismele cu iconițe, cruciulițe, jucării de pluș, odorizante sau suporturi de telefon, fără să știe că acestea pot reprezenta un risc. Codul Rutier prevede clar că montarea unor astfel de accesorii pe parbriz, lunetă sau geamurile laterale este interzisă dacă acestea reduc vizibilitatea.
Conform articolului 102 (36) din Codul Rutier, se consideră contravenție și este încadrată în clasa a IV-a de sancțiuni:
„Aplicarea de afișe, reclame publicitare, înscrisuri sau accesorii pe parbriz, lunetă sau geamurile laterale care restrâng sau estompează vizibilitatea sub limita legal admisă ori împiedică sau diminuează eficacitatea dispozitivelor de iluminare și semnalizare luminoasă ori citirea numărului de înmatriculare.”
Cei care ignoră aceste prevederi riscă nu doar o amendă usturătoare, ci și reținerea talonului auto. Sancțiunea poate varia între 1.305 și 2.900 de lei, în funcție de gravitatea situației și de decizia agentului de poliție.
Clasa a IV-a de sancțiuni prevede aplicarea unei amenzi cuprinse între 9 și 20 de puncte de amendă, având în vedere că un punct de amendă este echivalent cu 145 de lei.
Mulți șoferi din România au fost deja sancționați pentru montarea suportului de telefon în locuri nepotrivite sau pentru afișe și autocolante care reduc vizibilitatea.
Printre accesoriile care pot atrage sancțiuni se numără:
- Cruciulițe, iconițe, brăduți parfumați sau orice alte obiecte atârnate de oglinda retrovizoare
- Afișe, autocolante sau reclame lipite pe parbriz, lunetă sau geamurile laterale
- CD-uri, fotografii, luminițe sau benzi reflectorizante aplicate pe suprafețele de sticlă
- Jucării de pluș sau alte obiecte voluminoase care pot obstrucționa vederea
În cazul foliilor fumurii, acestea sunt permise doar pe geamurile laterale spate și pe lunetă, iar aplicarea lor pe parbriz sau geamurile laterale din față este interzisă.