NewsȘtiri

Bărbatul din Baia de Fier care a murit la serviciu, lucra pentru cumnatul fostului șef al Poliției Novaci

Bărbatul în vârstă de 44 de ani din Baia de Fier care și-a pierdut viața în această dimineață în timp ce desfășura activități de exploatare forestieră alături de doi colegi era angajat la firma cumnatului fostului șef al Poliției Orașului Novaci, Constantin Cir.

Olaru Mădălin și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un copac. Atât IPJ Gorj cât și ITM au deschis dosar de cercetare a evenimentului în vederea stabilirii împrejurărilor și cauzelor care au condus la producerea evenimentului, precum și stabilirea reglementărilor legale încălcate

„Astăzi, polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați prin apelul 112 cu privire la faptul că o persoană a suferit un accident de muncă.

Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că trei bărbați, cu vârste de 42, 44 și 46 de ani, din comunele Baia de Fier și Polovragi, angajați ca muncitori la o societate comercială, desfășurau activități de exploatare forestieră, pe raza comunei Baia de Fier.

În acest context, bărbatul de 44 de ani a fost găsit fără semne vitale, fiind rănit de un copac, tăiat cu drujba de bărbatul de 42 de ani.

Cadavrul bărbatului e fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și neluarea și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button