TRAGEDIE: Șofer ars de viu după ce mașina s-a izbit frontal de un TIR și a luat foc! FOTO

Un accident rutier grav a avut loc în urmă cu puțin timp pe un drum din Timiș. Impactul dintre un tir și o mașină a fost urmat de un incendiu.
Pompierii, medicii de pe ambulanță și polițiștii au fost solicitați să intervină de urgență în această după-amiază, în urma unui accident care a avut loc pe centura Lugojului. Conform primelor informații, un tir și o mașină au fost implicate în coliziune. În urma impactului, autoturismul a fost cuprins de flăcări. Persoana din mașină a murit pe loc.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul este oprit temporar pe Varianta de Ocolire a Municipiului Lugoj, județul Timiș, din cauza unei coliziuni frontale între un autoturism și un autotren. În urma accidentului, la nivelul autoturismului s-a produs un incendiu, survenind decesul conducătorului auto. Se circulă deviat prin interiorul localității, estimându-se reluarea traficului pe Centura Lugoj după ora 18.00.





