Bărbat din Gorj, condamnat după ce și-a înjunghiat mama în gât cu un cuțit de 31 de cm
Un bărbat din comuna Licurici a fost condamnat astăzi la 5 ani de închisoare cu executare după ce în luna decembrie a anului trecut, pe fondul unui conflict spontan generat de consumul de băuturi alcoolice, și-a înjunghiat mama în zona gâtului.
„Conform probatoriului administrat până în prezent în cauză, s-a reţinut că în dimineaţa zilei de 05.12.2023, în jurul orelor 07:00, inculpatul A.C., în timp ce se afla la locuinţa de domiciliu, din com. Licurici, sat Negreni, jud. Gorj, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi al unui conflict izbucnit spontan, folosindu-se de un corp dur cu margini ascuţite netede (de natura unui cuţit), a aplicat mamei sale (împreună cu care locuia la acel moment), persoana vătămată A.E., o lovitură de mare intensitate în zona gâtului, producându-i astfel leziuni severe (o plagă tăiată cu lungimea de circa 10 cm)”, transmiteau procurorii gorjeni la scurt timp după comiterea faptei.
Astăzi, inculpatul a fost condamnat pentru tentativă de omor asupra unui membru al familiei și va sta în spatele gratiilor pentru următorii 5 ani, conform sentinței pronunțate de Tribunalul Gorj:
„În baza art. 32 C.pen. raportat la art. 188 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 199 alin. 1 C.pen. ?i art. 396 alin. 10 C.proc.pen., condamnă inculpatul ANDREI CRISTIAN …..la o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de tentativă de omor asupra unui membru de familie. În baza art. 67 alin. 2 C.pen., interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b ?i h C.pen., pe o durată de 5 ani, pedeapsă complementară ce se va executa potrivit art. 68 alin. 1 lit. c C.pen. În baza art. 65 alin.1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi h) C.pen. în condiţiile art. 65 alin. 3 C.pen. În baza art. 404 alin. 4 lit. a) C.proc.pen. rap. la art.72 alin.1 C.pen., deduce reţinerea de 24 ore, începând cu data de 05.12.2023, şi arestul preventiv, începând cu data de 06.12.2023 la zi. În baza art.399 alin.1 C.proc.pen. şi art. 404 alin. 4 lit. b) C.proc.pen., menţine măsura arestului preventiv dispusă fa?ă de inculpat. În baza art. 404 alin. 4 lit. d) C.proc.pen. rap la art.109 alin.1 ?i 3 C.pen., obligă inculpatul să urmeze un tratament medical până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. În baza art.404 alin.4 lit.d) C.proc.pen. rap. la art.112 alin.1 lit.b) C.pen. confiscă un cuțit cu mâner din lemn de culoare maro, cu lungimea totală de 31 cm., din care lama de 20 cm., ridicat cu ocazia cercetării la fa?a locului, aflat în plicul nr.10. În baza art. 397 alin. 1 C.proc. pen. şi art. 25 alin.1 C.proc.pen. rap. la art. 1349 alin.1 şi 2 C.civ. şi art. 1357 C.civ., admite acţiunea civilă formulată de Spitalul de Urgență Tg.-Cărbune?ti ?i obligă inculpatul la plata sumei de 1940,77 lei despăgubiri materiale, cu dobânda legală aferentă până la data plății integrale, către unitatea medicală”.
Decizia magistraților nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.