News
Bărbat din Bolboși, reținut după ce a făcut scandal într-un bar!
La data de 5. iulie a.c., polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru, au reținut, pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un bărbat de 32 de ani, din comuna Bolboși, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe.
Din cercetările efectuate s-a stabilit faptul că, acesta, în timp ce se afla în terasa unui local public din localitatea Bolboși, ar fi agresat fizic un bărbat de 41 ani din aceeași localitate, tulburând astfel ordinea și liniștea publică.
Cercetările sunt efectuate de polițiști sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru.