News

Gest revoltător în Bustuchin, Gorj! Ce i-a făcut mamei sale de 71 de ani


Un bărbat de 49 de ani din comuna Bustuchin a fost reținut de polițiști și introdus în arest după ce și-ar fi agresat mama, în vârstă de 71 de ani. Potrivit anchetatorilor, femeia a fost lovită în repetate rânduri pe fondul consumului de alcool, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale. În cauză a fost emis și un ordin de protecție provizoriu, iar agresorul este monitorizat electronic.

“La data de 11 iunie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu-Cărbunești au dispus continuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 49 de ani, din comuna Bustuchin, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că, în noaptea de 10 – 11 iunie 2026 și în dimineața zilei de 11 iunie, în jurul orei 09:00, acesta și-ar fi agresat mama, o femeie de 71 de ani, cu același domiciliu, lovind-o cu pumnii și palmele la nivelul feței și membrelor superioare, pe fondul consumului de băuturi alcoolice.

Femeia a fost transportată la Spitalul Orășenesc Târgu-Cărbunești pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În urma completării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au constatat existența unui risc iminent, fiind emis un ordin de protecție provizoriu și dispusă montarea unui dispozitiv electronic de supraveghere față de agresor.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. 

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button