GORJ: Vești bune pentru primari. Adresă, primită de la Ministerul Dezvoltării
Ministerul Dezvoltării a informat primarii că pot relua lucrările la investițiile finanțate prin Programul” Anghel Saligny”.
Lucrările pe Programul” Anghel Saligny” au fost stopate în primele 3 luni ale anului. Ministerul Dezvoltării a luat această măsură pe a plăti facturile restante pe anul 2024. La începutul lunii aprilie, primarii au fost informați printr-o adresă că pot relua lucrările. Pe raza comunei Roșia de Amaradia se află în derulare două investiții pe Programul” Anghel Saligny”. Este vorba despre introducerea canalizării și modernizarea drumurilor.
“Spuneam, la începutul anului, prin ianuarie, că cei de la Ministerul Dezvoltării ne-au transmis o adresă prin care ne înștiințau că nu se mai poate lucra la aceste programe Anghel Saligny deoarece guvernul are ca prioritate achitarea facturilor restante de anul trecut. Și, la vremea respectivă, eu vă spuneam că, în ianuarie, se achită facturile din octombrie și un pic din noiembrie, în februarie, noiembrie-decembrie, iar în martie s-au achitat la zi, adică până la sfârșitul anului 2024 toate facturile pe programul Anghel Saligny, indiferent de investiția realizată. Cu 2 ianuarie, Ministerul Dezvoltării a trimis din nou o adresă către UAT-uri prin care ne înștiințează că putem continua lucrările pe Anghel Saligny, având în vedere că s-a ajuns cu plata la zi a facturilor și chiar se pot factura lucrări executate în luna aprilie. Cu alte cuvinte, și la Roșia de Amaradia a trebuit să continuăm investițiile. Suntem pe final la investițiile de modernizare drumuri locale, de asemenea am discutat cu constructorul care are contract cu UAT Roșia de Amaradia privind continuarea lucrărilor de canalizare, au și venit în zonă. Încercăm ca și această investiție să fie terminată cât mai repede, respectând termenele contractuale, asta înseamnă că în România lucrurile au intrat într-o normalitate firească. Deci, guvernul funcționează bine în această perioadă, în sensul că a găsit finanțarea pentru reluarea acestor investiții”, a precizat primarul Liviu Cotojman.