Societate

Lider din CE Oltenia, după decizia ICCJ: Dumnezeu știe cum se vor reașeza lucrurile, în special în termocentrale

Președintele Federației Națională Mine Energie, Dumitru Pârvulescu, nu crede că vor pleca toți minerii și energeticienii care vor avea condiții de pensionare în baza Legii nr.197/2021.

Dumitru Pârvulescu reafirmă că termocentralele din cadrul CE Oltenia se vor confrunta cu probleme de personal după ce Legea nr.197/2021 de reducere cu 13 ani a vârstei de pensionare va fi pusă în aplicare. Liderul FNME nu crede, însă, că toți minerii și energeticienii care vor îndeplini condițiile de pensionare vor vrea să plece din companie.” Să știți că personal, nici în momentul de față nu e suficient. Dumnezeu știe cum se vor reașeza lucrurile, în special în termocentrale, după aplicarea deciziei Înaltei Curți. Vor fi probleme, dacă colegii vor pleca, dar părerea mea e că nu vor pleca toți care vor avea condiții de pensionare, pentru că mulți colegi fac o comparație între ce câștigă acum, în special după ce am făcut această negociere pentru anul în curs și cât ar lua la pensie, sunt foarte mulți colegi care au împrumuturi, cum să zic, decizia va fi individuală, dar revin, nu cred că vor pleca toți colegii exact cum n-au plecat nici după aplicarea Legii 74. Nu toți care au avut condiții de pensionare au plecat, că e o decizie a persoanei, nu este o impunere. Administrația trebuie să se plieze pe personalul pe care îl are, nu neapărat ca număr, ci ca și calitate a persoanei respective, pentru că degeaba spunem că înlocuim numeric șase oameni cu șase oameni, pentru că șase oameni noi care vin nu au aceeași calitate profesională ca a celor șase colegi care pleacă. Totul se va face din aproape în aproape, pentru că nimeni nu poate să știe exact câți oameni vor pleca”, a conchis liderul sindical.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button