Update: Un elev a fost eliminat de la proba de Limba și literatura română a examenului de Bacalaureat. Elevul a fost eliminat pentru tentativă de fraudare, aflându-se la centrul de examen de la Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.
În județul Gorj, prima probă a examenului de Bacalaureat 2025 a debutat cu un număr considerabil de candidați, dar și cu absențe. Potrivit inspectorului școlar general, Ionuț Catrina, la această primă probă de Limba și literatura română care a avut loc luni, 9 iunie, s-au înscris 2.039 de elevi, însă 54 dintre aceștia au absentat.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Gorj reamintesc faptul că, pentru sesiunea din iunie 2025, au fost înscriși în total 2.280 de absolvenți de liceu din județ. Prima probă susținută este cea la Limba și literatura română – proba scrisă, una dintre cele mai importante etape din examenul maturității.
Examenul continuă în această săptămână cu proba obligatorie a profilului și proba la alegere, iar săptămâna viitoare vor fi evaluate competențele digitale și lingvistice. Rezultatele finale vor fi afișate în data de 20 iunie, iar rezultatele finale, după contestații vor fi afișate în data de 30 iunie.