News

Avertismente privind West Nile! Noi cazuri de infectare s-au înregistrat

Un număr de 78 de cazuri confirmate şi 16 probabile cu infecţie cu virusul West Nile s-au înregistrat de la începutul perioadei de supraveghere a acestei boli (6 iunie) şi până în prezent, a informat Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP).

Potrivit INSP, au fost înregistrate 11 decese în judeţele Bihor (1), Brăila (1), Ilfov (3), Dolj (2), Prahova (1), Satu Mare (2), Sibiu (1).

Distribuţia pe judeţe a cazurilor (în funcţie de unitatea teritorială de expunere) este: Bacău (4), Bihor (2), Botoşani (2), Brăila (7), Buzău (1), Călăraşi (1), Constanţa (1), Dolj (8), Galaţi (8), Gorj (2), Ialomiţa (2), Iaşi (6), Ilfov (7), Neamţ (1), Olt (3), Prahova (1), Satu Mare (12), Sibiu (2), Suceava (1), Timiş (1), Tulcea (3), Vaslui (3), Vâlcea (1) şi Municipiul Bucureşti (15).

Specialiştii INSP recomandă populaţiei:
* să evite expunerea la ţânţari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi;
* să utilizeze substanţe chimice repelente pentru ţânţari;
* să împiedice pătrunderea ţânţarilor în casă prin plase de protecţie la ferestre;
* să asigure desecarea bălţilor de apă din jurul gospodăriei;
* să îndepărteze recipientele de apă stătută şi gunoiul menajer din gospodărie.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button