Avem și noi traficante de arme, nu doar traficanți
Polițiștii Secției 7 Rurale Lugoj, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Lugoj, au organizat o „acțiune de prindere în flagrant delict a unei femei de 48 de ani, din județul Timiș, vizată pentru comiterea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor în formă continuată și participația improprie sub forma instigării la infracțiunea de contrabandă calificată.”
Acțiunea a fost organizată în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, scrie mediafax.ro.
„În fapt, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în cursul anului 2025, o persoană, respectiv o femeie în vârstă de 48 de ani, ar fi introdus ilegal în România mai multe arme letale, fără documente legale, din Austria. Ulterior, acestea au fost depozitate în imobile folosite de către o altă persoană, o femeie în vârstă de 52 de ani”, au transmis anchetatorii.