Amenință că “pun lacătul” pe Rânca: “trimitem peste 1000 de angajați în șomaj!
Proprietarii de unități de cazare din Rânca amenință că, în primăvară, vor închide stațiunea. Oamenii de afaceri sunt nemulțumiți de controalele ANPC în plin sezon turistic.
Revoltați de decizia comisarilor de la Protecția Consumatorilor de a închide unități de cazare în plin sezon turistic i-a făcut pe proprietarii acestora să ia o decizie radicală. După controalele ANPC s-au întâlnit, duminică, și au hotărât să închidă Rânca după data de 15 martie.
Președintele asociației concesionarilor, Constantin Pănescu, anunță că urmează să fie trimiși peste 1000 de angajați în șomaj.
“Cred că, anul acesta, din ce-mi spun colegii, s-a depășit cu mult măsura bunului simț, având în vedere că organele ANPC sunt comisari, probabil, pregătiți în anumit fel, angajați pe diferite posturi, nu știm cum, dar nu asta e problema mea. Faptul că dânșii, acum, sunt specialiști și în locul celor pompierilor, și în locul celor de la mediu, și în locul celor de la primărie, și în locul celor de la Sănătate Publică și mai ales în locul celor de la Sănătate Veterinară, cei care abilitează. Deci, toate instituțiile pe care le-am specificat eu abilitează și acreditează cu niște autorizări clădirile să funcționeze. Aici este marea problemă a noastră, a colegilor mei din Rânca. Am avut și aseară o ședință, atât cei controlați, cât și cei necontrolați încă, mai suntem foarte puțini, că restul au închis. Deja, când s-a terminat weekendul, vacanța, majoritatea turiștilor au și renunțat să mai vină, când au văzut că 90% din Rânca este închisă, cu excepția uneia singure.
Deja au început renunțările și pentru vacanțele din februarie, nu din cauza controalelor în fapt, ci a faptului în sine de publicitate negativă care se face. Toți am hotărât ca, după 15 martie, toată Rânca să fie închisă. Am hotărât ca toată Rânca să fie închisă, să anulăm multe taxe și impozit către bugetul consolidat al statului, să trimitem peste 1000 de angajați în șomaj, pe spinarea statului”, spune Constantin Pănescu.