Două asistente medicale de la SJU Târgu Jiu, sancționate după ce un bătrân s-a externat cu răni la o mână!
Două asistente medicale din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu au fost sancționate cu reducerea salariului de bază cu 10% pe o perioadă de 30 de zile, respectiv cu reducerea salariului de bază cu 10% pe o perioadă de trei luni de zile după ce în luna aprilie a acestui an un bătrân în vârstă de 82 de ani a fost externat din spital cu o rană la mână. Familia pacientului a susținut în presa locală că au avut un șoc atunci când l-au văzut pe bătrân. Acesta fusese internat pe Secția Medicală a SJU Tg. Jiu cu probleme respiratorii. Fiica bărbatului a anunțat conducerea de cele întâmplate, iar la nivelul spitalului s-a demarat o anchetă internă.
Comisia de disciplină a SJU Târgu Jiu a decis ca cele două asistente care s-au ocupat de bătrân să fie sancționate.