Când vine canicula în România
Meteorologii au venit cu un anunț neașteptat pentru români. Mai exact, se pare că zilele mohorâte, reci și cu precipitații abundente sunt pe sfârșit căci finalul lunii mai și începutul lunii iunie o să fie unul călduros, ce va aduce primul val de caniculă în România.
În acest final de săptămână, vremea se va schimba radical, iar specialiștii anunță temperaturi ce vor depăși 30 de grade. Mai exact, canicula urmează să se instaureze treptat în România.
„În zilele următoare, temperaturile maxime vor atinge și vor depăși valori de 30 de grade în partea de sud și de vest a țării, astfel încât sâmbătă şi duminică vom vorbi de o vreme călduroasă. Acest lucru înseamnă cu temperaturi de 30 până la 33-34 de grade în Banat, în Crișana, în Oltenia, în Muntenia, în zona continentală a Dobrogei. Se vor înregistra valori de 30 de grade și în Transilvania și în Moldova, însă mai puține decât în rest.
Duminică, este foarte probabil ca vremea să devină frumoasă. Din punct de vedere al precipitațiilor, acestea vor fi foarte puține, în mod deosebit în zonele montane din nordul teritoriului, astfel încât vom avea un weekend prielnic pentru plimbări în aer liber, în mod deosebit în partea de sud a țării. În jumătatea nordică ne mai luăm și umbrela, pentru că apar ploile după-amiaza”, a anunțat meteorologul ANM Alina Şerban, la Antena 3.