Astăzi începe Școala de Vară de la Novaci. Un renumit avocat din București va fi prezent la eveniment
Astăzi, 15 iulie, se dă startul celei de-a VII-a ediție a ȘCOLII DE VARĂ NOVACI!
Atelierele de lucru se vor desfășura la SCOALA VECHE din Novaci, după un program structurat de asa natură, încât deranjul pentru instituțiile care au aceeași locație cu casa de cultură (poliție, stare civilă, bibliotecă), să fie cât mai mic. Se va lucra dimineața și mai ales seara, în interior și afară. Primăria Novaci va monta corturi pavilion pentru confortul tinerilor și voluntarilor.
Cursurile Școlii de Vară sunt GRATUITE și pentru TOATE VÂRSTELE. Organizarea lor este pe bază de voluntariat. Cheltuielile de la bugetul local pentru Școala de Vară, sunt „ZERO”. Atât voluntarii cât si participanții vor primi diplome cu antetul ȘCOALA DE VARĂ NOVACI 2024.
„Școala de Vară Novaci își începe activitatea la ora 9.00, în amfiteatrul Liceului Teoretic Novaci, cu un foarte interesant dialog despre viitor pe tema „Tendințe ale lumii actuale. Implicații pentru cariere profesionale.” Amfitrionul acestei întâlniri este novăceanul Lucian Bondoc, șef de promoție al liceului din Novaci, renumit avocat, reprezentant al firmei de avocatură „Bondoc & Asociații” din București, cunoscut speaker motivațional, autor al mai multor articole de analiză a societății actuale publicate în Revista Contributors.
Dialogul amintit este deschis tinerilor peste 14 ani, absolvenților și viitorilor absolvenți de liceu, studeților, părinților, cadrelor didactice si tuturor cetățenilor dornici a înțelege implicațiile orientării în carieră a tinerilor și adevăratele probleme cu care se confrunta omenirea.
Cât de valoroasă este această întâlnire veti putea constata doar făcând parte din cei care își doresc să fie în sală, să facă un pas înainte pe planul gândirii si înțelegerii vieții”, a anunțat Elena Basarabă, coordonatorul programului.