Artista de la noi care a fost diagnosticată cu cancer
Angela Rusu a făcut recent o dezvăluire cutremurătoare despre lupta pe care a dus-o cu cancerul, o experiență care i-a schimbat complet viața.
Artista a povestit cum, în urma unui control de rutină, a aflat de cancerul la rinichi. Cu sprijinul necondiționat al soțului său, Marius, Angela Rusu a găsit puterea să lupte. A învățat, de asemenea, cât de importantă este aprecierea stării de sănătate.
„La cancerul la ovare, mi-au spus că s-ar putea să am și mi-au sugerat să îmi scoată uterul și ovarele, pentru că am avut fibroame patru ani la rând. După analize au văzut de fată că nu am cancer, dar am fost suspectată. Am început să mănânc compulsiv după ce am aflat că am cancer. La rinichi, am fost să-mi fac analize de rutină și am aflat că am o tumoare. Medicul mi-a zis să nu mai fac alte analize că știe cu siguranță 90% că este cancer.
Mi-a spus că e o tumoare mare și că la mine nu e cazul să mai amân, că este vorba de zile. Soțul meu, Marius, m-a sprijinit și mă sprijină în continuare. Întotdeauna am încercat să gândesc pozitiv. Trebuie să apreciem mai mult sănătatea. Acum văd viața cu alți ochi. Marius a fost lângă mine și tatăl meu, pe care îl iubesc mult.”, a declarat Angela Rusu, la „Online story by Cornelia Ionescu”.
Imediat după diagnostic, Angela Rusu a fost operată de urgență, iar la scurt timp, medicii i-au recomandat să-și reducă greutatea printr-o intervenție la stomac, pentru a-și crește șansele de vindecare.
Artista a mai trecut prin alte momente tensionate de-a lungul anilor. A fost suspectată de cancer ovarian, după ce a avut fibroame timp de patru ani. După nașterea fiicei sale, cântăreața a suferit și de depresie postnatală, scriu jurnaliștii Cancan.
„Orice se întâmplă în casă este Măriuca și este prioritară, dar mi-a fost greu câteva luni de zile, pot să spun până la botez. Nici măcar petrecerea de botez nu am putut să o organizez, nu eram în stare, din cauza stării în care eram. După petrecerea de botez am început să îmi mai revin și am văzut că și soacra mea se descurcă cu ea, pentru că îmi făceam probleme de bonă”, a spus Angela Rusu, potrivit wowbiz.ro.