Lifestyle

Aroganța maximă a unui târgujian într-o emisiune TV! „Sunt șmecher adevărat”! A fost dat afară IMEDIAT. VIDEO

Ionuț Cristian are 21 de ani este din Târgu Jiu și a fost pentru o perioadă scurtă de timp concurent al emisiunii Mireasa 2022 difuzată de Antena1. Tânărul a mai participat în trecut la o altă emisiune matrimonială, Puterea Dragostei, difuzată de Kanal D.

”Mă numesc Ionuț Cristian, sunt din Târgu Jiu, am vârsta de 21 de ani. Îmi place foarte mult aventura montană, drumețiile și ieșirile în cluburi. Am practicat fotbalul la Dinamo București, a fost una dintre pasiunile mele, după mașini, bineînțeles. Tata a fost mai dur cu mine când eram mic, opta pentru învățătură, eu eram cu fotbalul, nu aveam timp. Mama mă susținea, după ce mă certa tata. Nu aveam timp să îmi fac temele și se creau discuții în familie. La vârsta de 18 ani am fost curier și acum am pasiunea cu mașinile” a spus Cristian atunci când a intrat în casa mireasa.

Fericirea nu a durat mult căci câteva zile mai târziu tânărul alături de mama sa, cu care a intrat în casa Mireasa, au fost dați afară din competiție. Motivul eliminării a fost încălcarea repetată, de către tânărul din Târgu Jiu, a regulilor concursului. Acesta i-a jignit pe câțiva concurenți și a intrat de mai multe ori în casa fetelor acesta a mai spus că că vrea măștile jos și că are bani mulți și femei care îl așteaptă afară. La un moment dat tânărul a replicat printre injurii: „sunt șmecher adevărat!”

Întrebați de Simona Gherghe ce s-a întâmplat, unul dintre concurenți a spus că Ionuț îl jignește mereu pe un alt concurent și că se leagă de fete, de mame, de toată lumea. „Simona Gherghe a spus că doamna Monica și Ionuț nu poartă lavalierele, nu respectă oamenii din casă și pe cei din producție. Ionuț a încălcat regulamentul de mai multe ori și a intrat în casa fetelor după ce i s-a spus că un producător nu este disponibil să vorbească cu el. Simona Gherghe i-a spus că nu are o atitudine potrivită pentru casa Mireasa și că e doar „un copil alintat”. Simona Gherghe i-a invitat pe doamna Monica și pe Ionuț să părăsească casa Mireasa” se arată pe site-ul emisiunii.

Pe Facebook tânărul din Târgu Jiu a venit cu precizare evazivă privind eliminarea sa din concurs: „Datorită unor clauze contractuale nu vă pot dezvălui anumite aspecte din “emisiune”..! Voi reveni cu amănunte când cadrul legal îmi va permite! Va pup și va respect” a scris tânărul pe platforma de socializare.

Video cu momentele tânărului din Târgu Jiu, din timpul emisiunii, pot fi vizualizate AICI 

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button