News

FOTO. Încă un accident într-o intersecție unde se produc des incidente, în Piața Mică din Târgu Jiu! Oamenii din zonă sunt disperați: “Trebuie făcut ceva”


Un accident cu victime s-a produs în această noapte în Piața Mică din Târgu Jiu! Incidentul a avut loc în intersecția, Mihail Sadoveanu cu 22 Decembrie 1989, un loc unde în mod frecvent au loc accidente. 

Localnicii din zonă sunt disperați și susțin că nu se simt în siguranță. 

“Abia intrasem în baie cu gândul să-mi fac duș, când aud un zgomot puternic și pe mami țipând: „este iar accident la colțul străzii, aoleu, fetele !!!”
Trag repede hainele pe mine și ies după mami..
Am ajuns mai târziu ce-i drept, că majoritatea vecinilor erau deja în stradă. Am și glumit că la astfel de evenimente, de la miezul nopții, mai apucăm și noi să ne vedem cu toții, de zici că este ceva festiv …

Acum.. nu am prea înțeles cine este vinovat, cert este că sunt camere de supraveghere care prind toată intersecția, deci Poliția rutieră nu ar trebui să piardă mult timp cu rezolvarea cazului.

Mai dureros este faptul că în una din cele două mașini a fost un copil, care s-a panicat, și pentru care a fost chemată o ambulanță. Impactul a fost destul de puternic, se poate vedea dauna mașinii.
Vecinii chiar răsuflau ușurați că de data asta nu le-au mai fost lovite și mașinile lor, și nici nu a mai intrat vreo mașină în magazinul de pe colț.( Anul trecut o mașină a intrat jumătate pe ușa magazinului- a dat un nou sens termenului de drive in).

Numai în ultimele 4 luni au avut loc 3 accidente. Nu mai rețin numărul exact pe întregul an.
Acum în loc să dorm liniștită stau să mă gândesc, oare chiar nu există nici o soluție?? Ce instituție a Statului Român este în măsură să pună o trecere de pietoni, un limitator de viteză, un semafor, stâlpi metalici sau de beton .. pentru ca această intersecție să nu devină mortală pentru pietonii care merg liniștiți pe trotuar???
În noaptea asta nu au fost victime… dar data viitoare”, a scris pe contul personal de socializare o târgujiancă ce locuiește în zonă. 

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button