Cerere uriașă a oamenilor din Gorj pentru panouri fotovoltaice cu bani de la stat
Aproximativ 2.000 de cetățeni din județul Gorj au depus dosare pentru obținerea de fonduri europene destinate instalării de panouri fotovoltaice și sisteme de stocare a energiei. Proiectul este derulat prin intermediul operatorilor economici declarați eligibili de Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene.
Vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Anca Bordușanu, a anunțat că termenul de analiză a dosarelor a fost prelungit. Astfel, Ghișeul Unic pentru eficiență energetică din cadrul Consiliului are termen până pe 25 aprilie pentru evaluarea documentației, urmând ca operatorii să încarce dosarele pe platforma ministerului până la finalul lunii.
Oficialii Consiliului Județean au mai precizat că, după încheierea acestei etape, va urma un nou program, deschis pentru toți cetățenii, nu doar pentru cei din categoriile vulnerabile. Și de această dată, beneficiarii vor putea primi sprijin financiar pentru montarea de panouri solare, cu condiția respectării unor criterii specifice.
Programele fac parte dintr-o strategie mai amplă de reducere a costurilor cu energia electrică și de sprijinire a tranziției către surse regenerabile de energie.