Negocieri pentru noul contract dintre Medserv Min și CEO. Când vor începe
Negocierile pentru noul contract de prestări servicii dintre Medserv Min și Complexul Energetic Oltenia ar putea începe săptămâna aceasta.
Contractul dintre Medserv Min și Complexul Energetic Oltenia expiră pe data de 31 mai. Până la sfârșitul lunii, conducerea societății prestatoare și administrația companiei energetice vor trebui să negocieze noul contract. Gabriel Giorgi, directorul Medserv Min, este convins că discuțiile vor începe săptămâna acesta. În opinia sa, dacă vor apărea întârzieri din cauză că încă nu a fost aprobat bugetul de venituri și cheltuieli al CE Oltenia, se vor găsi soluții pentru adiționarea contractului cu Medserv Min.
“Contractul nostru expiră la sfârșitul acestei luni. Așteptăm ca în cursul acestei săptămâni să fim invitați la negociere, pentru că asta este procedura. Noi acum avem contract, numai că expiră pe 31 mai. Până la această dată, trebuie să-l negociem pe următorul. Nu cred că o să fie probleme, pentru că așa a fost și anul trecut. În principiu, nu are legătură cu faptul că a este întârziată aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al Complexului Energetic Oltenia, dar și dacă vor apărea și la noi întârzieri în privința realizării noului contract, sunt soluții pentru adiționarea prezentului contract. Deci, nu este o problemă că nu e bugetul CEO aprobat. Soluții sunt. Eu sunt convins că, în cursul acestei săptămâni, o să mergem la negocieri și o să ajungem la un punct comun astfel încât să semnăm următorul contract”, a precizat Gabriel Giorgi.