Speră că prefectul de Gorj a renunțat la “ideile crețe”
Vicepreședintele PSD Gorj, deputatul Claudiu Manta, speră ca prefectul PNL al județului, Iulian Popescu, să fi renunțat la” ideile crețe pe care le avea” legate de controlul de la Consiliul Județean.
Prefectul PNL de Gorj, Iulian Popescu, a emis un ordin, la începutul acestui an, prin care a dat dispoziție corpului de control să facă verificări la Consiliul Județean.
Șefii județului au refuzat controlul. În aceste condiții, reprezentantul guvernului în teritoriu l-a amendat cu 5000 de lei pe președintele PSD al Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu.
Deputatul social-democrat, Claudiu Manta, consideră demersul prefectului ca fiind unul legat de alegerile locale din an acest. Parlamentarul speră ca prefectul PNL al județului să fi renunțat la” ideile crețe pe care le avea” legate de controlul de la Consiliul Județean.
“Suntem organizați și intrați, să zic așa, într-un dispozitiv electoral. Eu cred că se vor obține rezultate foarte bune la alegerile locale, cel puțin, aici, la Gorj, mai ales că domul Iordache am înțeles că și-a anunțat, sau se pregătește să-și anunțe candidatura la Consiliul Județean. Îl așteptăm cu interes și preocupare să facă acest lucru. Oamenii au de ales între o persoană care face Live-uri și Tik-tok-uri, în speță domnul Iordache, și un om care a demonstrat prin investiții că merită să fie reales, în speță Cosmin Popescu. (…) Probabil că voiau să facă dumnealor un eveniment de presă. Eu sper că prefectul a recitit dispozițiile legale și a renunțat la ideile crețe pe care le avea în ceea ce privește controlul pe care l-a dispus la Consiliul Județean și care, în mod evident, era unul care exceda competențelor legale ale dumnealui”, a conchis Claudiu Manta.