Anul în care nu a fost vară pe planeta noastră

Un an fără vară a fost 1816. Acesta a fost practic ceea ce-i spune și „numele”: la nivel global, temperaturile au scăzut cu aproximativ 2 până la 3,5 grade Celsius și, ca rezultat, modelele meteorologice din întreaga lume au fost perturbate.

În SUA, în loc ca căldura verii să înlocuiască iarna, vremea extrem de rece a continuat. Luna mai poate fi uneori puțin rece în circumstanțe normale, dar în 1816, înghețul a persistat în multe state estice. Iunie a adus zăpadă. Râurile din Pennsylvania erau încă înghețate în iulie, relatează IFLScience
.
Cât de rău poate fi un an fără vară?

Dincolo de Atlantic, Europa a fost supusă ploilor torențiale: în Irlanda, nu a încetat să plouă timp de opt săptămâni consecutive. Președintele SUA, John Quincy Adams, care era în acel moment ambasador în Marea Britanie și locuia în Londra, s-a plâns în jurnalul său despre ploile înghețate și tunetele care l-au făcut să nu poată părăsi casa la începutul lunii iulie.

Efectele scăderii temperaturii globale s-au întins chiar și în Asia, unde sezonul obișnuit al musonilor a fost perturbat, ducând la secete
.
Ca rezultat al vremii neobișnuite, culturile din mai multe regiuni au eșuat. În SUA, acest lucru a fost cauzat în principal de înghețurile continue din primăvară, care ar fi putut duce și la moartea animalelor din ferme, conform însemnărilor de jurnal scrise la acea vreme, în timp ce în Irlanda, inundațiile rezultate din ploile abundente au distrus recolta de cartofi a anului.

Lipsa ploii a fost problema culturilor în Asia, cu secete cauzate de întârzierea sezonului musonic. În multe dintre zonele afectate din emisfera nordică, recoltele eșuate au dus la foamete. Impactul asupra culturilor se crede că a dus și la unul dintre impacturile pe termen lung pe care le-a avut acest an fără vară: o migrație semnificativă a fermierilor din estul SUA în Vestul Mijlociu, care a rămas preponderent agricol până în ziua de azi.

Vara care nu a existat

Rădăcina acestei vremi neobișnuite ne poartă înapoi cu un an înainte, pe insula Sumbawa din Indonezia. Acolo, pe 5 aprilie 1815, stratovulcanul Muntele Tambora a început să erupă violent. Erupțiile vulcanice pot influența clima planetei timp de luni întregi. Acest lucru se poate întâmpla atunci când particulele mici și ușoare de cenușă rămân în stratosferă și blochează lumina soarelui, ducând la răcire.

Scăderea temperaturii poate fi și rezultatul erupțiilor care scuipă dioxid de sulf. Acesta se combină cu apa din stratosferă pentru a forma acid sulfuric, care, la rândul său, reflectă radiația solară care încălzește planeta.
Dată fiind amploarea erupției vulcanice a Muntelui Tambora (a fost cea mai puternică erupție înregistrată în istorie), se bănuia că condițiile observate în 1816 ar fi putut fi rezultatul acesteia, deși gradul în care s-ar fi întâmplat acest lucru nu era pe deplin clar.