News

Momente sfâșietoare la Târgu Jiu: Titi Balaci, ultimul rămas bun, pe stadion

Durere profundă în Târgu Jiu, unde comunitatea și-a luat rămas bun de la Titi Balaci. Luni, 23 martie, sicriul fostului fotbalist a fost depus, pentru câteva zeci de minute, pe Stadionul Municipal „Constantina Diță”, locul pe care acesta l-a considerat mereu a doua sa casă.

Sicriul a fost adus la stadion în jurul orei 13:00, iar suporterii, foștii colegi, familia și apropiații au avut ocazia să-i aducă un ultim omagiu. Într-un gest simbolic și încărcat de emoție, mașina care îl transporta a făcut un tur al terenului, locul unde Titi Balaci a trăit cele mai intense momente ale carierei sale.

Atmosfera a fost una copleșitoare. Cei prezenți au stat cu capetele plecate, mulți dintre ei neputându-și stăpâni lacrimile.

După câteva zeci de minute petrecute pe stadion, sicriul a părăsit arena în aplauze, la fel cum a fost întâmpinat, fiind dus ulterior la Capela Eden.

Fost jucător la Pandurii Târgu Jiu și, în ultimii ani, maseur la CSM Târgu Jiu, Titi Balaci a fost considerat un om de bază în vestiar, un coleg devotat și un profesionist apreciat de toți cei care l-au cunoscut.

Directorul clubului CSM Târgu Jiu, Robert Bălăeț, a declarat că pierderea este una grea pentru întreaga comunitate sportivă, în timp ce antrenorul principal, Mario Găman, a subliniat că Balaci a avut un rol important în realizarea unei promovări istorice.

Înmormântarea va avea loc marți, 24 martie, la ora 13:00, la Cimitirul Municipal din Târgu Jiu, fiind organizată de clubul CSM Târgu Jiu. Comunitatea locală se pregătește astfel să își ia rămas bun de la unul dintre oamenii care au lăsat o amprentă puternică în fotbalul gorjean.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button