Deputat, acuzații la adresa conducerii CE Oltenia: Accident de muncă cu încercare de mușamalizare
Deputatul USR Radu Miruţă a lansat o serie de acuzații la adresa conducerii Complexului Energetic Oltenia după ce, vineri, la Motru, un tren încărcat cu cărbune a sărit de pe şine.
Un tren încărcat cu cărbune a sărit, vineri, de pe șine în zona localității Ploștina, aparținătoare municipiului Motru. Mai multe vagoane au fost avariate. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. Deputatul USR Radu Miruță acuză șefii Complexului Energetic Oltenia au încercat să mușamalizeze accidentul de muncă. “Accident de muncă cu încercare de mușamalizare în CE Oltenia, la Motru. O “funie” compusă din 16 vagoane, încărcată de cărbune care venea de la Roșiuța și mergea înspre triaj pentru formarea navetei, la Motru, a deraiat. Locomotiva a rămas fără frâne, 5-7 vagoane au sărit de pe șine și sunt un morman de fiare, un mecanic a sărit, unul a rămas în locomotiva deraiată (se pare că erau 3). Nimeni nu are voie să vorbească despre subiect, nimeni nu are voie să facă vreo poză la fața locului sub amenințarea desfacerii contractului de munca, totul se dorește mușamalizat. Apropo, ați mai auzit ceva de angajatul strivit de vola la locul de muncă? Linii uzate, locomotive și vagoane cu revizii adesea doar pe hârtie, contracte împărțite pe ochi frumoși, angajări pe criterii politice. Ministrul Virgil Popescu ne spunea acum 3 zile că la CE Oltenia sunt cele mai bune condiții de lucru. A uitat să menționeze că doar pentru cei mufați la combinațiile din CEO. Acest ministru sinistru care a înnebunit lumea cu lipsa soluțiilor a fost susținut, în această săptămână, în funcție de către PSD Gorj”, a conchis parlamentarul de Gorj.