News

Ateliere de ikebana, în premieră la festivalul din Hobița, Gorj

Asociația Discover Peștișani anunță semnarea unui nou parteneriat cultural important pentru organizarea festivalului „Rapsodia Florilor”, care va avea loc la Hobița în perioada 24–28 iunie 2026.

Evenimentul va include, în premieră, ateliere speciale de ikebana, arta japoneză a aranjamentelor florale, aduse în fața publicului prin colaborarea cu Centrul de Studii Româno-Japoneze „Angela Hondru”, din cadrul Universității Româno-Americane.

Atelierele vor oferi participanților ocazia de a descoperi o formă de expresie artistică profundă, în care florile sunt transformate în simboluri ale echilibrului, armoniei și simplității. În cultura japoneză, ikebana reprezintă mai mult decât o artă decorativă, fiind considerată o formă de meditație și reflecție asupra relației dintre om, natură și spiritualitate. Aceste valori se regăsesc, în mod simbolic, și în filosofia artistică a lui Constantin Brâncuși, personalitate centrală a identității culturale din zona Hobiței.

Parteneriatul capătă o semnificație aparte în contextul în care Centrul de Studii Româno-Japoneze „Angela Hondru” aniversează 21 de ani de activitate, fiind unul dintre reperele importante în promovarea culturii japoneze în România. Fondat în anul 2005 de Șerban Georgescu, centrul a dezvoltat în timp numeroase proiecte de dialog cultural, cursuri și evenimente dedicate artei și tradițiilor japoneze, consolidând legătura dintre cele două spații culturale.

Atelierele de ikebana din cadrul festivalului vor fi coordonate de Andreea Georgescu, instructor autorizat al școlii Sogetsu din Japonia și fondator al Bucharest Sogetsu Peony Study Group. Cu o experiență de peste două decenii în studiul și practica ikebanei, aceasta va aduce la Hobița rafinamentul și sensibilitatea unei arte care pune accent pe echilibru, formă și expresivitate naturală.

Festivalul „Rapsodia Florilor” își propune să transforme Hobița într-un spațiu al creativității și al dialogului intercultural, în care arta, natura și tradițiile se întâlnesc într-un concept unitar dedicat publicului larg.

Prin acest nou parteneriat, Hobița devine nu doar un loc al memoriei culturale românești, ci și un punct de întâlnire între civilizații, unde florile, arta și simbolurile creează punți între România și Japonia.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button