EvenimentNews

Bărbat din Licurici, mort în urma unor arsuri! Poliția investighează cazul

La data de 08 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Târgu Cărbunești au fost sesizați de către Spitalul Județean de Urgenta Craiova despre faptul că un bărbat, domiciliat în comuna Licurici, a decedat, fiind internat în această unitate spitalicească din data de 05 octombrie a.c, ca urmare a unor arsuri suferite. Potrivit unor surse bărbatul ar fi încercat să schimbe o butelie veche cu un nouă moment în care aceasta a explodat, provocându-i bărbatului mai multe arsuri. Polițiștii gorjeni au întocmit dosar penal în acest caz.

„A fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbunești. Se efectuează cercetări cu privire la cauzele și condițiile care au condus la producerea evenimentului”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button