News
Alertă cu bombă la Termocentrala Rovinari

UPDATE: “La data de 27 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au fost sesizați cu privire la o alertă cu bombă, în incinta Termocentralei Rovinari.A fost identificat apelantul, care se afla în stare de ebrietate. Polițiștii efectuează verificări, urmând a fi dispuse măsurile legale”, a transmis purtătorul de cuvant al IPJ Gorj.
O alertă cu bombă a fost anunțată, în această seară, la Termocentrala Rovinari. În urma unui apel la 112 s-a primit informația că la Termocentrala Rovinari a fost amplasată o bombă.
Serviciul Român de Informații, Poliția Română și pompierii fac în aceste momente verificări. Se pare că persoana care a lansat amenințarea se afla într-o stare euforică în momentul apelului. Conform ISU Gorj a fost o alarma falsă. “ A fost o alarmă falsă. Apelantul a fost identificat ulterior de către colegii de la poliție, urmând să fie aplicate măsurile legale”, a transmis Florin Chisim , purtătorul de cuvant al ISU Gorj.