Albeni: Cine a preluat conducerea primăriei după arestarea primarului Stan
Postul de primar interimar al comunei Albeni a fost preluat de liberalul Marius Țîrcomnicu, care a ocupat, până acum, funcția de viceprimar.
Primarul liberal al comunei Albeni, Ionuț Stan, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de comiterea mai multor infracțiuni de corupție. Decizia instanței de judecată a fost luată vineri, însă poate fi atacată cu recurs. Între timp, postul de primar al comunei a fost preluat interimar de viceprimarul Marius Țîrcomnicu. Prefectul de Gorj, Marcel Iacobescu, spune că va da ordin de suspendare a mandatului lui Ionuț Stan, dacă decizia magistraților de arestare preventivă pentru 30 de zile va rămâne definitivă. “Nu am primit comunicarea din partea instanței. Hotărârea nici nu este definitivă. Am înțeles că miercuri este programat recursul la Craiova. Probabil, joi, vom primi comunicarea, iar, vineri, urmează să emitem ordinul de prefect de suspendare din funcția domnului primar. În această perioadă, de drept, atribuțiile sunt preluate de viceprimar. Am avut o discuție cu acesta. Au făcut o comisie, au deschis biroul primarului, pentru a lua de acolo ștampila și toate celelalte documente sau ce mai este necesar pentru buna desfășurare a activităților în continuare, pentru că activitatea primăriei nu poate fi blocată. Domnul viceprimar este înlocuitorul de drept al primarului. Chiar dacă domnul primar, înainte, poate nu i-a dat atribuții în toate domeniile, acum, pentru că este o perioadă în care domnul primar nu-și poate exercita atribuțiile, viceprimarul este înlocuitorul acestuia”, a conchis Marcel Iacobescu.