Ies la iveală detalii revoltătoare din dosarul care a zguduit sistemul medical gorjean! Chirurgul Gheorghe Neață de la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu a fost condamnat, la începutul acestei luni, la șase ani de închisoare cu executare pentru luare de mită în formă continuată.
Instanța a decis și interzicerea dreptului de a profesa ca medic timp de cinci ani, iar din cabinetul său au fost confiscate pungi de cafea, sticle de alcool și sume de bani — „atenții” primite de la pacienți disperați. Sentința nu este definitivă.
Potrivit procurorilor, Neață transformase actul medical într-o afacere personală, punând preț pe fiecare viață. Martorii au povestit cum chirurgul refuza să opereze pacienți până nu primea bani — uneori sugera, alteori cerea direct. Într-o gardă din iunie 2021, un episod șocant a rămas în dosar: „Dacă e speranță de ceva bănuți, internez! Dacă nu, nu internez!”
Deși încasa peste 20.000 de lei lunar, medicul nu se ferea să ia bani și de la oameni fără venituri. O bătrână, care trăia din munci prin sat, a fost nevoită să-i dea 600 de lei pentru a fi operată. Nepotul ei, fără serviciu, s-a împrumutat ca să-i salveze viața.
„Mi-a tot spus că operația e grea și să vină cineva de acasă… Am înțeles că fără bani nu mă operează”, a declarat femeia anchetatorilor.
Când procurorii i-au percheziționat cabinetul, au descoperit bani ascunși în buzunarele halatelor, pungi de cafea, sticle de whisky și coniac – unele expirate, adunate de-a lungul anilor. În dosar se notează că medicul „depozita banii ca pe trofee” și se ruga zilnic „să aibă bani mulți și să fie ferit de procurori”.
Tribunalul Gorj îl descrie ca fiind „lipsit de empatie, arogant și preocupat exclusiv de îmbogățire”, un om care „decidea cine trăiește și cine moare în funcție de cât era plătit”.
Istoricul său medical nu este lipsit de umbre: în 1999, un pacient a rămas paralizat după o anestezie făcută chiar de el, iar Neață a fost obligat atunci să plătească despăgubiri uriașe.
Pentru anchetatori, cazul Gheorghe Neață este simbolul corupției din sistemul medical: un medic care a uitat jurământul lui Hipocrate și a transformat spitalul public într-un teren de vânătoare pentru „plicuri”.






