În timp ce Complexul Energetic Oltenia (CEO) se confruntă cu dificultăți financiare, restructurări, proteste și presiuni privind tranziția energetică, membrii conducerii companiei încasează indemnizații uriașe, de ordinul zecilor de mii de lei lunar.
Potrivit datelor publicate de Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) și analizate de HotNews.ro, Complexul Energetic Oltenia se află în topul național al companiilor de stat cu cele mai mari venituri brute ale conducerii.
Astfel, un director sau membru al directoratului CEO primește în medie 70.548 de lei brut pe lună, adică echivalentul a peste 14.000 de euro lunar, fără a include bonusurile, sporurile de vechime sau alte compensații prevăzute de lege.
Suma plasează compania gorjeană într-o zonă selectă, alături de giganți precum Romgaz, Transgaz, ROMATSA sau ELCEN – entități care raportează indemnizații lunare între 70.000 și 85.000 de lei brut pentru pozițiile de conducere.
În contrast, mii de angajați din cadrul Complexului Energetic Oltenia lucrează în condiții grele, cu venituri mult mai mici, iar compania a trecut recent prin procese ample de restructurare și închidere de capacități energetice, în cadrul planului de tranziție la energie curată impus de Comisia Europeană.
Mai grav, analiza AMEPIP arată că sumele raportate nu includ componenta variabilă a veniturilor, ceea ce înseamnă că, în realitate, veniturile conducerii pot fi semnificativ mai mari, prin includerea bonusurilor anuale de performanță, a sporurilor sau a altor stimulente.
În total, 143 de companii și regii de stat au transmis date către AMEPIP, însă doar o parte dintre acestea au publicat integral informațiile privind remunerațiile.
În cazul Complexului Energetic Oltenia, lipsa transparenței totale asupra componentei variabile lasă loc întrebărilor privind echitatea și eficiența utilizării fondurilor publice, într-o perioadă în care compania primește sprijin financiar de la stat pentru restructurare.
Astfel, deși Complexul Energetic Oltenia traversează o perioadă critică, cifrele arată clar: salariile și indemnizațiile din vârful companiei rămân printre cele mai mari din sectorul public românesc.







Conteza doar cei din top? Dar pensionarii care sunt directori nu conteaza? Au luat centralele in mostenire? Sunt bulibase?
Nu se mai satura de bani si de mizerii, in timp ce amaratii muncesc pe doi lei …. plus ca sunt lipsiti de spirit tehnic si mai rau ca amatorii