News

Adolescentă de 15 ani, violată timp de patru ani de iubitul mamei

Un caz cumplit care, în mod îngrijorător, se transformă într-un fenomen a fost descoperit în judeţul Alba. Acolo o fată de 15 ani a fost violată timp de patru ani de concubinul mamei ei.

Avea aproape 12 ani când a început calvarul, iar în tot acest timp nimeni nu a bănuit că este victima celui care promisese să o protejeze.

Bărbatul, care atunci avea 50 de ani, a profitat de faptul că avea o relaţie amoroasă cu mama victimei, iar fata era ataşată de el ca de o figură paternă. Aşa a ajuns să o şantajeze, să o manipuleze şi să continue abuzurile.

„Din verificările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că în perioada 2021-2025, bărbatul de 54 de ani ar fi exercitat acte de natură sexuală, în mod repetat, asupra minorei în vârstă de 15 ani”, spune Mădălina Crişan, purtător de cuvânt IPJ Alba.

Fata se află în asistenţa DGASPC Alba şi a început consilierea psihologică.

„În momentul de faţă se evaluează starea psihică a fetiţei, este inclusă într-un program de consiliere psihologică în acest sens şi îi oferim absolut toate serviciile ca să poată depăşi această traumă”, spune Mihai Tonea, director general adjunct DGASPC Alba.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button