News

Fantoma din Gorj: Apariția care a lăsat o femeie fără cuvinte

Pe pagina „Cronici Paranormale” a fost relatată, sub protecția anonimatului, o experiență care îți dă fiori încă de la primele rânduri.

O femeie dintr-un sat din Gorj povestește, pentru prima dată public, despre întâmplările stranii prin care a trecut în casa familiei soțului ei – zgomote inexplicabile, pași în curte și, mai ales, o apariție care i-a schimbat complet percepția asupra lumii de dincolo.

Mărturia, culeasă în august 2025, ne poartă într-un univers unde granița dintre realitate și paranormal pare să dispară:

„S-a întâmplat oarecum recent, acum 4 ani, și încă nu reușesc să uit sau să povestesc cuiva fără să plâng de frică. Nici nu prea povestesc oricui, mai ales cunoscuților, ca să nu mă creadă nebună. În casa unde s-a întâmplat, am auzit mereu zgomote ciudate, niciodată cu vreo explicație.

Inclusiv acum câteva luni am pățit ceva dubios. Eram cu soțul meu acasă, casa este într-un sat din Oltenia, nu departe de oraș. Cu o noapte înainte, un bărbat cu probleme psihice umblase pe la poarta noastră și atrăsese atenția noastră și a câtorva vecini. Întrebat cine e și ce caută, omul a dat răspunsuri neclare, se vedea că are probleme. A fost chemat un echipaj de poliție și de acolo nu am mai știut nimic.

A doua zi, destul de târziu, cred că după ora 22, am auzit amândoi, eu și soțul, scârțâitul pe care poarta îl face când se deschide și pași în pietrișul de lângă aleea ce duce spre casă. Nu ne-am alarmat imediat, pentru că așteptam în vizită pe cumnata din oraș, care obișnuia să întârzie. Am crezut că a ajuns.

După nici două minute, soțul a zis: „Nu are cum să fie ea, că nu s-a auzit nicio mașină la poartă.” Cu gândul că poate e individul din seara anterioară, am zis să verificăm prin casă. Am controlat toate camerele și am ieșit și în curte. Nici urmă de nimeni. Menționez că poarta nu putea fi deschisă și închisă de vreun animal și că pașii din pietriș erau fără îndoială pași de om. Sau cel puțin de ceva cu formă umană.

Însă povestea care m-a împietrit cu adevărat s-a întâmplat acum 4 ani. Soțul era la un eveniment la care eu nu am vrut să merg, așa că am rămas singură acasă, în aceeași casă de la sat. Pe atunci casa era în renovare, se făcea izolația și acoperișul, și erau montate niște leduri în streașina casei care luminau perfect toată curtea și fațada.

Vizite neanunțate aveam mereu, de la familia mea sau a lui, deci nu era ceva neobișnuit să vină cumnatele și la ore târzii. Părinții lui nu mai erau în viață: mama murise cu mulți ani înainte, când el era copil, iar tatăl cu un an înainte să mă mut eu acolo.

Făceam curățenie prin casă, cu muzica pornită și toate luminile aprinse (îmi e frică de întuneric, mai ales singură). Erau aprinse și becurile din exterior. Am intrat în baie, care e paralelă cu ușa de la intrare, la 3-4 metri distanță. Când am ieșit, am văzut foarte clar cum, prin ușă, tocmai ieșea o femeie cu părul lung și negru. Din spate, eram convinsă că era cumnata mea.

Am strigat-o pe nume, dar ea a închis ușa și a ieșit afară. Am alergat după ea în nici 2 secunde. Afară — nimeni. Nici pe scări, nici în curte, nici pe stradă. Nu avea cum o persoană să dispară așa repede. În clipa în care am realizat că nu văzusem un om, am izbucnit în plâns de frică.

Soțul meu nu credea în astfel de fenomene, până nu a experimentat câteva întâmplări împreună cu mine. Dar atunci, în seara aceea, nu i-am spus nimic. Am vorbit doar cu o prietenă apropiată, care m-a sfătuit să nu mai ies după astfel de apariții, că se pot întâmpla lucruri urâte.

Câteva săptămâni mai târziu, într-o discuție cu una dintre surorile soțului, am aflat că mama lor, cea decedată, semăna foarte bine din spate cu cumnata mea, aceea pe care am crezut-o eu că a venit în vizită. Eu nu văzusem fotografii cu ea înainte. Doar după am văzut câteva poze, dar niciuna din spate.

Și nu știu ce să cred. Cine sau ce a fost, de fapt, în vizită în seara aceea? De câte ori îmi aduc aminte, mă trec fiori și îmi dau lacrimile de teamă”.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button