News

Adela Popescu, despre casa pe care și-a ridicat-o la 130 de km de Târgu-Jiu: „A fost o investiție mare”

Adela Popescu și Radu Vâlcan continuă să demonstreze că formează un cuplu solid și bine sudat, fiind adesea dați exemplu pentru echilibrul și armonia din viața lor de familie.

Alături de cei trei băieți ai lor, au reușit să clădească o viață frumoasă și împlinită, în care nu au lipsit realizările, inclusiv cea legată de casa lor din Șușani, județul Vâlcea, la 130 de km de Târgu Jiu.

Într-un interviu recent, Adela Popescu a vorbit deschis despre efortul financiar considerabil pe care l-a presupus această investiție.

Deși la început intenționau să ridice doar o cabană modestă, proiectul a crescut treptat și s-a transformat într-o locuință spațioasă, adaptată nevoilor familiei lor numeroase.

„A fost o investiție pe care noi am analizat-o și nu a fost o investiție mică, evident. Casa este măricicuță. Am pornit de la ideea să ne facem o căbănuță și a ieșit o casă cu trei dormitoare, un living, o bucătărie și o terasă mare.

Asta pentru că suntem mulți. Dar a fost o investiție mare, dacă te gândești că, de fapt, nu o să o recuperezi niciodată, ca investiție pur și simplu. Adică nu o să vină nimeni să-ți cumpere o casă la Șușani. De ce ar face asta? (…)

Dar e o investiție potrivită pentru ce ne dorim noi să ne ofere casa de la Șușani. Noi casa aceea am făcut-o pentru copilăria copiilor noștri. Și pentru că este cel mai potrivit loc să luăm o pauză din când în când. Și ei să trăiască ce am trăit noi când eram mici”, a mărturisit Adela Popescu într-un interviu pentru revista unica.ro.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button