Societate

Acuzații. “Complexul Energetic Oltenia este distrus de oameni din Gorj și din Târgu-Jiu”

Consilierul municipal PSD, Eduard Lădaru, acuză că CE Oltenia este distrus de oameni din județul Gorj și din Târgu-Jiu.

Eduard Lădaru pune la zid conducerea Complexului Energetic Oltenia pentru modul în care gestionează problemele companiei energetice de la Târgu-Jiu. Consilierul municipal afirmă că directoratul este cel care trebuie să vină cu un plan de redresare a societății, pe care să-l înainteze Ministerului Energiei. „Viața companiei n-o poți prelungi. Doar în condițiile în care conducerea CEO vine cu un plan în acest sens, și nu vin, pentru că sunt incompetenți, nu pentru că ăsta e ordinul de la minister. Nu poți să pui un ordin ilegal în aplicare. Ministerul vine, printr-o hotărâre AGA, și spune ce trebuie și cum trebuie să urmărești. Eu n-am auzit de o hotărâre AGA care să spună acest lucru. Ministerul nu poate vorbi și să dea ordine de capul lui. Un plan de management prin care să nu mai închizi CEO, tot de la conducerea CEO vine și propune modificarea legii. Corporațiile solicită modificarea legii peste tot în lume. În primul rând, trebuie să propună managementul, că de asta e management. Atunci, de ce mai există acolo. Vine și spune: “Îți aduc profit, stat român, 1 miliard de euro, cum aduce Hidroelectrica, spre exemplu”. Și atunci, statul român analizează profitul și se duce mai departe și negociază, modifică legislație, modifică PNRR, tot. Noi nu putem să avem niște oameni plătiți la CEO ca să închidă. Este o inepție. Asta e pentru că persoanele respective sunt niște persoane de rea credință și incompetenți. Asta înseamnă că vor doar să încaseze un sac de bani pe lună și să nu facă nimic în funcția respectivă”, a declarat Eduard Lădaru.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button