Dorian Popa, apariție de senzație cu bolidul de lux la Târgu Jiu! Vedeta, luată cu asalt de fani pe bulevardul Ecaterina Teodoroiu! FOTO
Dorian Popa, cunoscutul influencer și artist, a făcut o oprire surpriză în Târgu Jiu, unde a fost invitat la un eveniment. Însă, nu doar apariția lui a atras toate privirile, ci și bolidul de lux marca Rolls-Royce Phantom, un model extrem de rar în România, cu care și-a făcut apariția.
Artistul și-a parcat mașina chiar pe bulevardul Ecaterina Teodoroiu, acolo unde zeci de adolescenți și fani l-au așteptat nerăbdători. Dorian a fost extrem de prietenos: a făcut poze, a dat autografe și a schimbat câteva vorbe cu cei care îl admiră, într-un moment care a transformat complet atmosfera de pe stradă. Trecătorii s-au oprit să-l vadă, iar mulți l-au recunoscut imediat, fiind o prezență spectaculoasă nu doar prin outfit-ul său, ci și prin mașina sa în valoare de 470.000 de euro.
După sesiunea de poze și interacțiuni, Dorian Popa s-a urcat în bolidul său și a plecat.