News

Câte kilograme are soția unui îndrăgit artist din Gorj. „N-am avut niciodată cât am acum!”

Codruța Filip, soția îndrăgitului interpret de muzică populară Valentin Sanfira, originar din Dănciulești, Gorj, a trăit o vacanță de vis în Ibiza!

Cei doi artiști au evadat pentru cinci zile în celebra insulă spaniolă, iar momentul de top a fost participarea la concertul exploziv susținut de nimeni altul decât DJ-ul internațional David Guetta.

„A fost foarte tare, cea mai tare experiență din viața mea la concertul lui David Guetta! Ce m-a impresionat a fost că e atât de popular și atât de modest… A fost cel mai tare concert la care am fost până acum!”, a declarat artista pentru Click.ro, încă vizibil electrizată de show.

Codruța atrage toate privirile cu silueta ei impecabilă, dar spune că nu e vorba de noroc, ci de disciplină și ambiție. Merge la sală de cinci ori pe săptămână, nu consumă pâine, nici dulciuri și are o slăbiciune specială pentru… oțet!

„Eu mănânc foarte oțetit, foarte sărat, îmi pun oțet și în ciorbă. Fac foarte mult sport, nu mi se face poftă de dulce. N-am avut niciodată cât am acum, 61 de kilograme!”, a mărturisit Codruța.

Fit și în formă, nu e singura din casă care face eforturi. Și soțul ei, Valentin Sanfira, e pasionat de sport și de gătit!

„Cu mersul la sală ne îndemnăm unul pe altul. Eu gătesc acasă și chiar îmi place foarte mult. Fac niște ciorbe de n-ai văzut. Mă ceartă soțul că se îngrașă când le mănâncă. Și el gătește! Când nu am eu timp, face el grătar sau diverse preparate la cuptor”, a mai spus artista.

Concluzia? Dragoste, muzică, Ibiza, sală și… oțet! Așa arată rețeta de succes a unuia dintre cele mai iubite cupluri din showbizul românesc!

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button