Traficul feroviar a fost reluat între Craiova şi Caracal
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a anunțat că, astăzi, începând cu ora 9:55, traficul feroviar a fost reluat în condiţii de siguranţă, între Craiova şi Caracal. Zona a fost închisă după ce mai multe vagoane ale unui tren privat de marfă au deraiat şi s-au răsturnat.
”În acest moment, circulaţia trenurilor este operaţională pe ruta directă Craiova – Caracal. În zona staţiei CF Leu, traficul feroviar se desfăşoară pe un singur fir de circulaţie, deoarece intervenţiile în zona deraierii sunt încă în desfăşurare. Pe 16 ianuarie, în jurul orei 01:30, la intrarea în staţia CF Leu, 9 vagoane din compunerea unui tren privat de de marfă au deraiat, iar alte 2 s-au răsturnat. În urma deraierii a fost afectată linia pe ambele fire de circulaţie (300 m). Au fost avariate 3 aparate de cale şi a fost rupt un stâlp al liniei de contact. Trenul aparţine operatorului privat de marfă Global Rail Solutions, avea în compunere 35 de vagoane încărcate cu cereale şi circula în relaţia Salonta – Roşiori Nord”, a transmis CFR.