NewsȘtiri

Două adolescente din Târgu Jiu au ajuns la spital, după ce au participat la o provocare de pe TikTok

În ultimele zile, două adolescente din Târgu Jiu au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență, după ce au suferit entorse la mâini, în urma unei provocări populare pe rețelele de socializare.

Potrivit purtătorului de cuvânt al SJU Târgu Jiu, cazurile au fost înregistrate pe 1 decembrie și aseară, când cele două fete, care au participat la o provocare virală de vb pe TikTok, au căzut în timp ce se întreceau.

Fetele au beneficiat de investigații imagistice și nu au necesitat internare.
Fenomenul provocărilor online, care îi determină pe adolescenți să își pună viața în pericol, a ajuns și în județul Gorj, fiind deja un subiect de preocupare și la nivel național.

Recent, un fenomen similar a fost raportat la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București, unde mai mult de 20 de copii au ajuns la urgențe cu fracturi și traumatisme grave după ce au participat la „Superman Challenge”, o provocare virală de pe TikTok, în care copiii se aruncă în față spunând că sunt Superman. Aceștia ajung să fie lăsați de prieteni să cadă, lovindu-se de obiecte sau de podea.

Specialiștii atrag atenția asupra pericolelor acestor provocări și cer autorităților să intervină pentru a proteja copiii de asemenea riscuri.

Psihologul Radu Leca subliniază, în presa națională, faptul că este nevoie urgentă de reglementări pentru controlul activităților din mediul online, având în vedere că fenomenul devine din ce în ce mai răspândit.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button