Societate

Târgu-Jiu: Terorizați de un adăpost de câini. Reacția primarului Romanescu

Un adăpost ilegal de câini îi terorizează pe localnicii din strada Agriculturii din Târgu-Jiu.

Târgujienii care locuiesc pe strada Agriculturii au reclamat de zeci de ori zgomotul și mirosul insuportabil, dar autoritățile nu au reușit să ia măsuri care să oprească activitatea padocului clandestin. Potrivit primarului Marcel Romanescu, instituțiile cu atribuții în domeniu au pasat responsabilitatea de la una la alta. Săptămâna trecută, o echipă de control, formată din reprezentanți de la Poliția Animalelor, Poliția Locală, Direcția Sanitar-Veterinară, Direcția de Sănătate Publică și comisari de la mediu au mers la padocul clandestin, însă fără niciun rezultat. Marcel Romanescu spune că în lege sunt lacune care împiedică instituțiile de control să oprească activitatea padocului. Primarul Târgu-Jiului susține că, nici printr-o hotărâre de consiliu local, nu se poate rezolva problema. “Am constatat că există un vid legislativ. Deși există patru autorități care se ocupă de protecția cetățeanului și de protecția animalelor, pentru că acolo, din punctul meu de vedere, animalele nu sunt ținute în cele mai bune condiții, totuși nimeni nu poate lua niciun fel de măsură. Nu putem da o hotărâre de consiliul local care să se aplice punctual. Se poate emite o hotărâre de consiliu local prin care s-ar putea interzice creștere animalelor și păsărilor pe raza Municipiului Târgu-Jiu, dar eu nu voi iniția un astfel de proiect pentru că mai există anumite zone în care se mai cresc păsări și animale, cum sunt cele din Preajba, Romanești, Vădeni, Polata, Ursați. Ar fi incorect să inițiez un astfel de proiect de hotărâre de consiliu local. Aș obliga oamenii să meargă către supermarketuri”, a conchis Marcel Romanescu.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button