Accident mortal petrecut în această dimineață
Două victime au fost găsite decedate în urma unui grav accident produs sâmbătă dimineață, pe DN2, în județul Ialomița. Alte trei persoane, inclusiv un adolescent de 14 ani, au fost rănite după impactul între un autoturism și o autoutilitară.
“Salvatorii din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni au intervenit pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui accident rutier, pe DN2, în localitatea Ciocârlia. Au fost alocate de urgență o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o ambulantă SMURD, iar în sprijinul acestora au acționat și trei echipaje ale SAJ Ialomița. La sosirea forțelor, la locul solicitării au fost găsite 5 victime ( 4 adulți și un minor cu vârsta de aproximativ 14 ani):
- 2 victime ( persoane de sex masculin cu vârste de aproximativ 58, respectiv 53 de ani), inconștiente și încarcerate, aflate în stop cardio-respirator;
- 3 victime conștiente și cooperante.
Victimele inconștiente au fost extrase dintre fiarele contorsionate ale autoturismelor și predate echipajelor SAJ, care deși au început imediat manevrele de resuscitare, acestea din păcate nu au răspuns, fiind declarate decedate”, a informat ISU Ialomița.