Politică

Contre între liderii PSD și USR Gorj pe tema noului spital

Liderul Uniunii Salvați România Gorj, deputatul Radu Miruță, susține că în Planul Național de Redresare și Reziliență nu este prinsă realizarea unui spital nou la Târgu-Jiu așa cum a anunțat deputatul PSD Mihai Weber.

Săptămâna trecută, deputatul Mihai Weber, președintele PSD Gorj, a anunțat că urmează să fie construit un nou spital la Târgu-Jiu, cu bani din Planul Național de Redresare și Reziliență. Potrivit parlamentarului investiția s-ar ridica la circa 50 de milioane de euro. Deputatul USR Radu Miruță spune însă că în PNRR au fost prinse 49 de noi spitale, dar niciunul nu este la Târgu-Jiu. “În forma actuală a PNRR-ului nu este prinsă realizarea unui spital la Târgu-Jiu. Poate fi realizat dacă se modifică PNRR-ul. Oficial, România nu a modificat PNRR-ul pe niciun domeniu. În PNRR sunt prinse 49 de noi spitale, dar, din păcate, niciunul la Târgu-Jiu”, a conchis Radu Miruță.

Weber: Noua repartizare a investițiilor este cu totul alta

Deputatul Mihai Weber dă asigurări că Planul Național de Redresare și Reziliență va fi modificat astfel încât să cuprindă și realizarea noului spital de la Târgu-Jiu. “În PNRR-ul realizat de fostul ministru USR sunt prinse 49 de noi spitale dar niciunul în Oltenia. Este total anormal. Investițiile propuse de domnul ministru Ghinea nu vor rămâne așa. Vor fi reașezate lucrurile. Noua repartizare a investițiilor este cu totul alta. Sunt câteva modificări care vor apărea. Vor fi repartizate pe anumite zone din țară investiții pe capitolul sănătate. E total modificat planul pe care fostul ministru USR, Ghinea, l-a făcut în zona sănătății. Va fi realizat spital nou la Târgu-Jiu. Investiția este în stadiul de avizare. La sfârșitul lunii vor trebui emise toate avizele necesare”, a conchis liderul PSD Gorj.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button