Accident în lanț la Severin, după ce o șoferiță nu a oprit la STOP!
La intersecția străzilor George Coșbuc – Ștefan Odobleja, a avut loc un accident rutier soldat cu victime.
„La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier, care au stabilit faptul că o femeie în vârstă de 30 ani, din Drobeta-Turnu Severin, nu ar fi respectat semnificația indicatorului Oprire și a intrat în coliziune cu un autovehicul condus de către o femeie în vârstă de 46 de ani, din municipiul Drobeta-Turnu Severin, ocazie cu care acest autovehiculul a fost proiectat într-un un alt autoturism staționat regulamentar pe strada George Coșbuc. În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală ușoară a celor două femei, acestea fiind transportate la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.”, transmite IPJ Mehedinți.
Conducătorii au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.