Accident în Ciuperceni, produs în această dimineață. Tânărul șofer era BEAT!
În dimineața zilei de 29 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112, despre faptul că pe DJ673A a avut loc un accident de circulație soldat cu victime.
„Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului, a reișit faptul că un tânăr de 20 de ani, din comuna Drăgoești, în timp ce conducea un autoturism pe DJ673A, Strâmba Vulcan, într-o curbă la dreapta, nu ar fi adaptat viteza de deplasare, ar fi pierdut controlul direcției, ar fi părăsit partea carosabilă și intrat în coliziune cu un copac.
Conducătorul auto a suferit leziuni și a fost transportat, cu ambulanța, la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.