News
Accident pe DN6! FOTO
Un accident rutier s-a produs pe DN6, în zona localității Tâmna, după ce un autoturism a părăsit partea carosabilă.
Potrivit primelor informații, în mașină se aflau patru persoane. Două dintre acestea au fost evaluate medical de echipajul SMURD ajuns la fața locului, victimele fiind conștiente și cooperante. Celelalte două persoane nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Autoritățile au precizat că în urma accidentului nu au existat persoane încarcerate.
La locul evenimentului au intervenit pompieri, paramedici și polițiști, care au asigurat zona și au început cercetările pentru stabilirea cauzelor exacte ale producerii accidentului.






